În ultimii ani, tot mai mulți oameni au acordat mai multă atenție rolului oxigenoterapiei în îngrijirea sănătății. Terapia cu oxigen nu este doar o metodă medicală importantă în medicină, ci și un regim de sănătate la modă acasă.
Ce este terapia cu oxigen?
Oxigenoterapia este o măsură medicală care ameliorează sau corectează starea hipoxică a organismului prin creșterea concentrației de oxigen din aerul inhalat.
De ce ai nevoie de oxigen?
Este folosit în principal pentru ameliorarea afecțiunilor care apar în timpul hipoxiei, cum ar fi amețeli, palpitații, constricție în piept, sufocare, etc. Este, de asemenea, utilizat pentru tratarea bolilor majore. În același timp, oxigenul poate îmbunătăți rezistența organismului și poate promova metabolismul.
Efectul oxigenului
Inhalarea oxigenului poate ajuta la îmbunătățirea oxigenului din sânge și poate ajuta sistemul respirator al pacientului să revină la normal cât mai curând posibil. În mod normal, persistă în terapia cu oxigen, poate atenua eficient starea. În plus, oxigenul poate îmbunătăți funcția neurologică a pacientului, funcția imunitară a organismului și metabolismul corpului.
Contraindicații și indicații pentru oxigen
Nu există contraindicații absolute pentru inhalarea de oxigen
Oxigenul este potrivit pentru hipoxemie acută sau cronică, cum ar fi: arsuri, infecții pulmonare, BPOC, insuficiență cardiacă congestivă, embolie pulmonară, șoc cu leziuni pulmonare acute, otrăvire cu monoxid de carbon sau cianură, embolie gazoasă și alte afecțiuni.
Principiile oxigenului
Principii de prescripție: Oxigenul ar trebui să fie utilizat ca medicament special în terapia cu oxigen și ar trebui să fie emisă o rețetă sau un ordin medic pentru terapie cu oxigen.
Principiul de-escaladarii: Pentru pacienții cu hipoxemie severă de cauză necunoscută, trebuie implementat principiul de-escaladarii, iar terapia cu oxigen de la concentrație mare la concentrație scăzută trebuie selectată în funcție de stare.
Principiu orientat către obiective: Alegeți obiective rezonabile de terapie cu oxigen în funcție de diferite boli. Pentru pacienții cu risc de retenție de dioxid de carbon, ținta recomandată de saturație de oxigen este de 88%-93%, iar pentru pacienții fără risc de reținere de dioxid de carbon, ținta recomandată de saturație de oxigen este de 94-98%
Instrumente utilizate în mod obișnuit pentru respirația cu oxigen
- Tub de oxigen
Oxigenul cel mai frecvent utilizat în practica clinică, Fracția de volum a oxigenului inhalat de tubul de oxigen este legată de debitul de oxigen, dar tubul de oxigen nu poate fi complet umidificat, iar pacientul nu poate tolera un debit care depășește 5L/min.
- Masca
- Mască obișnuită: poate oferi o fracție de volum de oxigen inspirat de 40-60%, iar debitul de oxigen nu trebuie să fie mai mic de 5L/min. Este potrivit pentru pacienții cu hipoxemie și fără risc de hipercapnie.
- Măști de stocare a oxigenului cu reinspirație parțială și fără respirație: Pentru măștile cu reinspirație parțială cu etanșare bună, când debitul de oxigen este de 6-10L/min, fracția de volum a oxigenului inspirat poate ajunge la 35-60%. Debitul de oxigen al măștilor fără respirație trebuie să fie de cel puțin 6L/min. Nu sunt potrivite pentru cei cu risc de reținere a CO2. a pacienților cu boală pulmonară obstructivă cronică.
- Mască Venturi: Este un dispozitiv de alimentare cu oxigen reglabil de mare precizie, care poate furniza concentrații de oxigen de 24%, 28%, 31%, 35%, 40% și 60%. Este potrivit pentru pacienții hipoxici cu hipercapnie.
- Dispozitiv de oxigenoterapie transnazală cu debit mare: Dispozitivele de oxigenoterapie nazală cu debit mare includ sisteme de oxigen cu canule nazale și mixere de oxigen cu aer. Este utilizat în principal în insuficiența respiratorie acută, oxigenoterapie secvențială după extubare, bronhoscopie și alte operații invazive. În aplicarea clinică, efectul cel mai evident este la pacienții cu insuficiență respiratorie acută hipoxică.
Metoda de operare a tubului de oxigen nazal
Instrucțiuni de utilizare: Introduceți dopul nazal de pe tubul de inhalare de oxigen în nară, treceți tubul din spatele urechii pacientului până în partea din față a gâtului și puneți-l pe ureche.
Notă: Oxigenul este furnizat prin tubul de inhalare de oxigen cu o viteză maximă de 6L/min. Reducerea debitului de oxigen poate reduce apariția uscăciunii nazale și a disconfortului. Lungimea tubului de inhalare de oxigen nu trebuie să fie prea mare pentru a preveni riscul de strangulare și sufocare.
Avantajele și dezavantajele canulei de oxigen nazal
Principalele avantaje ale inhalării de oxigen din tubul de oxigen nazal sunt că este simplă și convenabilă și nu afectează expectorația și alimentația. Dezavantajul este că concentrația de oxigen nu este constantă și este ușor afectată de respirația pacientului.
Cum să te oxigenezi cu o mască obișnuită
Măștile obișnuite nu au pungi de depozitare a aerului. Există găuri de evacuare pe ambele părți ale măștii. Aerul din jur poate circula la inhalare, iar gazul poate fi expirat la expirare.
Notă: Conductele deconectate sau debitele scăzute de oxigen vor determina pacientul să primească oxigen insuficient și să reinspire dioxidul de carbon expirat. Prin urmare, trebuie acordată atenție monitorizării în timp real și rezolvării în timp util a oricăror probleme care apar.
Avantajele oxigenului cu măști obișnuite
Neiritant, pentru pacienții cu respirație bucală
Poate oferi o concentrație de oxigen inspirat mai constantă
Schimbările în tiparul de respirație nu modifică concentrația de oxigen inspirat
Poate umidifica oxigenul, provocând puțină iritare a mucoasei nazale
Gazul cu debit mare poate promova eliminarea dioxidului de carbon expirat din mască și practic nu există inhalare repetată a dioxidului de carbon.
Metoda de oxigen cu masca Venturi
Masca Venturi folosește principiul amestecării cu jet pentru a amesteca aerul ambiant cu oxigenul. Prin ajustarea dimensiunii orificiului de intrare a oxigenului sau a aerului, se produce un amestec de gaz cu Fio2 necesar. Partea inferioară a măștii Venturi are antrenamente de diferite culori, reprezentând diferite deschideri.
NOTĂ: Măștile Venturi au coduri de culoare de către producător, așa că este necesară o atenție specială pentru a seta corect debitul de oxigen, așa cum este specificat.
Metoda canulei nazale cu debit mare
Furnizați oxigen la un debit care depășește 40L/min, depășind debitul insuficient de oxigen cauzat de canulele și măștile nazale obișnuite din cauza limitărilor debitului. Oxigenul este încălzit și umidificat pentru a preveni disconfortul pacientului și leziunile de la sfârșitul anului. Canula nazală cu debit mare produce o presiune moderată pozitivă la final de expirare. Ameliorează atelectazia și crește capacitatea reziduală funcțională, îmbunătățind eficiența respiratorie și reducând nevoia de intubare endotraheală și ventilație mecanică.
Pași de funcționare: în primul rând, conectați tubul de oxigen la conducta de oxigen a spitalului, conectați tubul de aer la conducta de aer a spitalului, setați concentrația necesară de oxigen pe mixerul de aer-oxigen și reglați debitul pe debitmetru pentru a converti -flux nas Cateterul este conectat la circuitul de respiratie pentru a asigura un flux adecvat de aer prin obstructia nazala. Lăsați gazul să se încălzească și să se umidească înainte de a canula pacientul, plasând dopul nazal în nară și fixând canula (vârful nu trebuie să sigileze complet nara)
Notă: Înainte de a utiliza o canulă nazală cu debit mare pe un pacient, aceasta trebuie instalată conform instrucțiunilor producătorului sau sub îndrumarea unui profesionist
De ce să folosiți umidificarea atunci când inhalați oxigen?
Oxigenul medical este oxigen pur. Gazul este uscat și nu are umiditate. Oxigenul uscat va irita mucoasa tractului respirator superior al pacientului, va provoca cu ușurință disconfort pacientului și chiar va provoca leziuni ale mucoasei. Prin urmare, pentru a evita acest lucru, trebuie folosită o sticlă de umidificare atunci când se administrează oxigen.
Ce apă trebuie adăugată în sticla de umidificare?
Lichidul de umidificare trebuie să fie apă pură sau apă pentru injecție și poate fi umplut cu apă fiartă rece sau apă distilată
Ce pacienți necesită oxigenoterapie pe termen lung?
În prezent, persoanele care iau oxigen pe termen lung includ în principal pacienții cu hipoxie cronică cauzată de insuficiență cardiopulmonară, cum ar fi pacienții cu BPOC pe termen mediu și terminal, fibroză pulmonară interstițială terminală și insuficiență ventriculară stângă cronică. Bătrânii sunt adesea principalele victime ale acestor boli.
Clasificarea fluxului de oxigen
Debit scăzut de oxigen inhalare concentrație de oxigen 25-29%,1-2L/min, potrivit pentru pacienții cu hipoxie însoțită de retenție de dioxid de carbon, cum ar fi boală pulmonară obstructivă cronică, insuficiență respiratorie de tip II, cor pulmonar, edem pulmonar, pacienți postoperatori, pacienți cu șoc, comă sau boli ale creierului etc.
Concentrație de inhalare de oxigen cu debit mediu 40-60%, 3-4L/min, potrivit pentru pacienții cu hipoxie și fără retenție de dioxid de carbon
Inhalarea cu debit mare de oxigen are o concentrație de oxigen inhalat de peste 60% și mai mult de 5L/min. Este potrivit pentru pacienții cu hipoxie severă, dar nu cu retenție de dioxid de carbon. Cum ar fi stopul respirator și circulator acut, bolile cardiace congenitale cu șunt de la dreapta la stânga, otrăvirea cu monoxid de carbon etc.
De ce ai nevoie de oxigen după operație?
Anestezia și durerea pot provoca cu ușurință restricții de respirație la pacienți și pot duce la hipoxie, astfel încât pacientul trebuie să primească oxigen pentru a crește presiunea și saturația parțială a oxigenului din sânge a pacientului, pentru a promova vindecarea rănilor și pentru a preveni deteriorarea creierului și a celulelor miocardice. Ameliorează durerea postoperatorie a pacientului
De ce să alegeți inhalarea de oxigen cu concentrație scăzută în timpul terapiei cu oxigen pentru pacienții cu plămâni cronici?
Deoarece boala pulmonară obstructivă cronică este o tulburare persistentă de ventilație pulmonară cauzată de limitarea fluxului de aer, pacienții au grade diferite de hipoxemie și retenție de dioxid de carbon. Conform principiului de furnizare a oxigenului „dioxid de carbon al pacientului Când presiunea parțială a dioxidului de carbon crește, trebuie administrată inhalarea de oxigen cu concentrație scăzută; atunci când presiunea parțială a dioxidului de carbon este normală sau redusă, se poate administra o inhalare de oxigen cu concentrație mare.”
De ce pacienții cu traumatisme cerebrale aleg terapia cu oxigen?
Terapia cu oxigen poate ajuta la îmbunătățirea efectului terapeutic al pacienților cu traumatisme cerebrale, promovează recuperarea funcțiilor neurologice, îmbunătățește edemul celulelor nervoase și reacțiile inflamatorii, reduce deteriorarea celulelor nervoase de către substanțe toxice endogene, cum ar fi radicalii liberi de oxigen și accelerează recuperarea celulelor nervoase afectate. țesut cerebral.
De ce este otrăvirea cu oxigen?
„Intoxicație” cauzată de inhalarea excesului de oxigen dincolo de nevoile normale ale organismului
Simptomele intoxicației cu oxigen
Intoxicația cu oxigen se manifestă în general prin impactul său asupra plămânilor, cu simptome precum edem pulmonar, tuse și durere toracică; în al doilea rând, se poate manifesta și sub formă de disconfort ocular, cum ar fi deficiență de vedere sau durere oculară. În cazuri severe, va afecta sistemul nervos și va duce la tulburări neurologice. În plus, inhalarea excesivă de oxigen vă poate inhiba respirația, poate provoca stop respirator și poate pune viața în pericol.
Tratamentul toxicității oxigenului
Prevenirea este mai bună decât vindecarea. Evitați terapia cu oxigen pe termen lung, cu concentrație mare. Odată ce apare, mai întâi reduceți concentrația de oxigen. Este necesară o atenție deosebită: cel mai important lucru este să selectați și să controlați corect concentrația de oxigen.
Inhalarea frecventă de oxigen va provoca dependență?
Nu, oxigenul este necesar pentru ca organismul uman să funcționeze în orice moment. Scopul inhalării oxigenului este de a îmbunătăți aportul de oxigen al organismului. Dacă starea hipoxică este îmbunătățită, puteți opri inhalarea oxigenului și nu va exista dependență.
De ce inhalarea de oxigen provoacă atelectazie?
Când un pacient inhalează oxigen cu concentrație mare, o cantitate mare de azot din alveole este înlocuită. Odată ce apare obstrucția bronșică, oxigenul din alveolele cărora le aparține va fi absorbit rapid de sângele circulației pulmonare, provocând atelectazie prin inhalare. Se manifestă prin iritabilitate, respirație și bătăi ale inimii. Accelerați, tensiunea arterială crește și apoi puteți găsi dificultăți de respirație și comă.
Măsuri preventive: Respirați adânc pentru a preveni blocarea căilor respiratorii a secrețiilor
Va prolifera țesutul fibros retrolental după inhalarea de oxigen?
Acest efect secundar este observat numai la nou-născuți și este mai frecvent la copiii prematuri. Se datorează în principal vasoconstricției retiniene, fibrozei retiniene și în cele din urmă duce la orbire ireversibilă.
Măsuri preventive: Când nou-născuții folosesc oxigen, concentrația de oxigen și timpul de inhalare a oxigenului trebuie controlate
Ce este depresia respiratorie?
Este frecventă la pacienții cu insuficiență respiratorie de tip II. Deoarece presiunea parțială a dioxidului de carbon a fost la un nivel ridicat de mult timp, centrul respirator și-a pierdut sensibilitatea la dioxidul de carbon. Aceasta este o condiție în care reglarea respirației este menținută în principal prin stimularea chemoreceptorilor periferici prin hipoxie. Dacă acest lucru se întâmplă Atunci când pacienților li se administrează oxigen cu concentrație mare pentru a inhal, efectul stimulator al hipoxiei asupra respirației va fi atenuat, ceea ce va agrava deprimarea centrului respirator și chiar va provoca stop respirator.
Măsuri preventive: Pacienților cu insuficiență respiratorie II se administrează oxigen continuu cu concentrație scăzută și debit scăzut (debit de oxigen 1-2L/min) pentru a menține o respirație normală.
De ce pacienții în stare critică trebuie să ia o pauză în timpul inhalării de oxigen cu debit mare?
Pentru cei cu stare critică și hipoxie acută, oxigenul cu debit mare poate fi administrat la 4-6L/min. Această concentrație de oxigen poate ajunge la 37-45%, dar timpul nu trebuie să depășească 15-30 de minute. Dacă este necesar, utilizați-l din nou la fiecare 15-30 de minute.
Deoarece centrul respirator al acestui tip de pacient este mai puțin sensibil la stimularea retenției de dioxid de carbon în organism, se bazează în principal pe oxigenul hipoxic pentru a stimula chemoreceptorii corpului aortic și ai sinusului carotidian pentru a menține respirația prin reflexe. Dacă pacientului i se administrează oxigen cu debit mare, starea hipoxică Când este eliberată, stimularea reflexă a respirației de către corpul aortic și sinusul carotidian slăbește sau dispare, ceea ce poate provoca apnee și poate pune viața în pericol.
Ora postării: Oct-23-2024