În ultimii ani, tot mai mulți oameni au acordat mai multă atenție rolului terapiei cu oxigen în îngrijirea sănătății. Terapia cu oxigen nu este doar o metodă medicală importantă în medicină, ci și un regim de îngrijire la domiciliu la modă.
Ce este terapia cu oxigen?
Oxigenoterapia este o măsură medicală care ameliorează sau corectează starea hipoxică a organismului prin creșterea concentrației de oxigen din aerul inhalat.
De ce ai nevoie de oxigen?
Este utilizat în principal pentru ameliorarea afecțiunilor care apar în timpul hipoxiei, cum ar fi amețelile, palpitațiile, senzația de apăsare în piept, sufocarea etc. De asemenea, este utilizat pentru tratarea bolilor majore. În același timp, oxigenul poate îmbunătăți rezistența organismului și poate promova metabolismul.
Efectul oxigenului
Inhalarea oxigenului poate ajuta la îmbunătățirea oxigenării din sânge și poate ajuta sistemul respirator al pacientului să revină la normal cât mai curând posibil. În mod normal, persistarea terapiei cu oxigen poate ameliora eficient afecțiunea. În plus, oxigenul poate îmbunătăți funcția neurologică a pacientului, funcția imunitară a organismului și metabolismul organismului.
Contraindicații și indicații pentru oxigen
Nu există contraindicații absolute pentru inhalarea oxigenului
Oxigenul este potrivit pentru hipoxemie acută sau cronică, cum ar fi: arsuri, infecții pulmonare, BPOC, insuficiență cardiacă congestivă, embolie pulmonară, șoc cu leziuni pulmonare acute, intoxicație cu monoxid de carbon sau cianură, embolie gazoasă și alte afecțiuni.
Principiile oxigenului
Principii de prescriere: Oxigenul trebuie utilizat ca medicament special în oxigenoterapia și trebuie eliberată o rețetă sau o recomandare medicală pentru oxigenoterapia.
Principiul de dezescaladare: Pentru pacienții cu hipoxemie severă de cauză necunoscută, trebuie implementat principiul dezescaladării, iar terapia cu oxigen de la concentrație mare la concentrație mică trebuie selectată în funcție de afecțiune.
Principiul orientat spre obiective: Alegeți ținte rezonabile pentru terapia cu oxigen în funcție de diferitele boli. Pentru pacienții cu risc de retenție de dioxid de carbon, ținta recomandată de saturație a oxigenului este de 88%-93%, iar pentru pacienții fără risc de retenție de dioxid de carbon, ținta recomandată de saturație a oxigenului este de 94-98%.
Instrumente de respirație cu oxigen utilizate în mod obișnuit
- Tub de oxigen
Cel mai frecvent utilizat oxigen în practica clinică. Fracția volumică de oxigen inhalată de tubul de oxigen este legată de debitul de oxigen, dar tubul de oxigen nu poate fi complet umidificat, iar pacientul nu poate tolera un debit care depășește 5 l/min.
- Masca
- Mască obișnuită: Poate furniza o fracție volumică de oxigen inspirat de 40-60%, iar debitul de oxigen nu trebuie să fie mai mic de 5 l/min. Este potrivită pentru pacienții cu hipoxemie și fără risc de hipercapnie.
- Măști de stocare a oxigenului cu reinspirare parțială și fără reinspirare: Pentru măștile cu reinspirare parțială cu o bună etanșare, când debitul de oxigen este de 6-10 l/min, fracția volumică de oxigen inspirat poate ajunge la 35-60%. Debitul de oxigen al măștilor fără reinspirare trebuie să fie de cel puțin 6 l/min. Acestea nu sunt potrivite pentru pacienții cu boală pulmonară obstructivă cronică care prezintă risc de retenție de CO2.
- Mască Venturi: Este un dispozitiv reglabil de alimentare cu oxigen cu debit mare și precizie, care poate furniza concentrații de oxigen de 24%, 28%, 31%, 35%, 40% și 60%. Este potrivită pentru pacienții hipoxici cu hipercapnie.
- Dispozitiv transnazal pentru terapie cu oxigen cu flux mare: Dispozitivele nazale pentru terapie cu oxigen cu flux mare includ sisteme de oxigen cu canulă nazală și mixere de oxigen cu aer. Se utilizează în principal în insuficiența respiratorie acută, terapia cu oxigen secvențială după extubare, bronhoscopie și alte operații invazive. În aplicațiile clinice, cel mai evident efect este la pacienții cu insuficiență respiratorie hipoxică acută.
Metoda de operare a tubului nazal de oxigen
Instrucțiuni de utilizare: Introduceți dopul nazal de pe tubul de inhalare a oxigenului în nară, înfășurați tubul din spatele urechii pacientului până la partea din față a gâtului și puneți-l pe ureche.
Notă: Oxigenul este furnizat prin tubul de inhalare a oxigenului la o viteză maximă de 6 l/min. Reducerea debitului de oxigen poate reduce apariția uscăciunii nazale și a disconfortului. Lungimea tubului de inhalare a oxigenului nu trebuie să fie prea lungă pentru a preveni riscul de strangulare și sufocare.
Avantajele și dezavantajele canulei nazale de oxigen
Principalele avantaje ale inhalării oxigenului prin tub nazal de oxigen sunt faptul că este simplă și convenabilă și nu afectează expectorația și alimentația. Dezavantajul este că concentrația de oxigen nu este constantă și este ușor afectată de respirația pacientului.
Cum se administrează oxigen cu o mască obișnuită
Măștile obișnuite nu au saci de aer. Există orificii de evacuare pe ambele părți ale măștii. Aerul din jur poate circula la inhalare, iar gazul poate fi expirat la expirare.
Notă: Conductele deconectate sau debitele scăzute de oxigen vor determina pacientul să nu primească suficient oxigen și să reinspire dioxidul de carbon expirat. Prin urmare, trebuie acordată atenție monitorizării în timp real și rezolvării la timp a oricăror probleme care apar.
Avantajele oxigenului cu măști obișnuite
Neiritant, pentru pacienții care respiră pe gură
Poate oferi o concentrație de oxigen inspirat mai constantă
Modificările ritmului respirator nu afectează concentrația de oxigen inspirat
Poate umidifica oxigenul, provocând puține iritații ale mucoasei nazale
Gazul cu debit mare poate promova eliminarea dioxidului de carbon expirat în mască și practic nu există inhalare repetată de dioxid de carbon.
Metoda cu oxigen pentru masca Venturi
Masca Venturi folosește principiul amestecării cu jet pentru a amesteca aerul ambiental cu oxigenul. Prin ajustarea dimensiunii orificiului de admisie a oxigenului sau a aerului, se produce un amestec de gaze cu FiO2 necesar. Partea inferioară a măștii Venturi are orificii de diferite culori, reprezentând diferite deschideri.
NOTĂ: Măștile Venturi sunt codificate prin culori în funcție de producător, așadar este necesară o atenție deosebită pentru a seta corect debitul de oxigen conform specificațiilor.
Metoda canulei nazale cu flux mare
Furnizați oxigen la un debit care depășește 40 l/min, depășind fluxul insuficient de oxigen cauzat de canulele și măștile nazale obișnuite din cauza limitărilor de debit. Oxigenul este încălzit și umidificat pentru a preveni disconfortul pacientului și leziunile de la sfârșitul anului. Canula nazală cu debit mare produce o presiune pozitivă moderată la sfârșitul expirației. Ameliorează atelectazia și crește capacitatea reziduală funcțională, îmbunătățind eficiența respiratorie și reducând necesitatea intubației endotraheale și a ventilației mecanice.
Pași de operare: mai întâi, conectați tubul de oxigen la conducta de oxigen a spitalului, conectați tubul de aer la conducta de aer a spitalului, setați concentrația necesară de oxigen pe mixerul aer-oxigen și reglați debitul pe debitmetru pentru a converti nasul la debit mare. Cateterul este conectat la circuitul respirator pentru a asigura un flux de aer adecvat prin obstrucția nazală. Lăsați gazul să se încălzească și să se umidifice înainte de a canula pacientul, plasând dopul nazal în nară și fixând canula (vârful nu trebuie să sigileze complet nara).
Notă: Înainte de a utiliza o canulă nazală cu flux mare la un pacient, aceasta trebuie configurată conform instrucțiunilor producătorului sau sub îndrumarea unui profesionist.
De ce se folosește umidificarea atunci când se inhalează oxigen?
Oxigenul medicinal este oxigen pur. Gazul este uscat și nu conține umiditate. Oxigenul uscat va irita mucoasa tractului respirator superior al pacientului, va provoca cu ușurință disconfort pacientului și chiar va provoca leziuni ale mucoasei. Prin urmare, pentru a evita acest lucru, este necesară utilizarea unei sticle de umidificare la administrarea de oxigen.
Ce apă ar trebui adăugată în sticla de umidificare?
Lichidul de umidificare trebuie să fie apă pură sau apă pentru injecții și poate fi umplut cu apă fiartă rece sau apă distilată.
Ce pacienți necesită oxigenoterapie pe termen lung?
În prezent, persoanele care utilizează oxigen pe termen lung includ în principal pacienții cu hipoxie cronică cauzată de insuficiență cardiopulmonară, cum ar fi pacienții cu BPOC pe termen mediu și terminal, fibroză pulmonară interstițială în stadiu terminal și insuficiență ventriculară stângă cronică. Persoanele în vârstă sunt adesea principalele victime ale acestor boli.
Clasificarea fluxului de oxigen
Concentrație de oxigen prin inhalare cu flux scăzut de oxigen 25-29%, 1-2 l/minPotrivit pentru pacienții cu hipoxie însoțită de retenție de dioxid de carbon, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică, insuficiența respiratorie de tip II, cor pulmonale, edem pulmonar, pacienți postoperatori, pacienți cu șoc, comă sau boli cerebrale etc.
Concentrație de oxigen la inhalare cu debit mediu 40-60%, 3-4 l/min, potrivit pentru pacienții cu hipoxie și fără retenție de dioxid de carbon
Inhalarea de oxigen cu flux mare are o concentrație de oxigen inhalat mai mare de 60% și mai mare de 5 l/minEste potrivit pentru pacienții cu hipoxie severă, dar fără retenție de dioxid de carbon. Cum ar fi stopul respirator și circulator acut, cardiopatia congenitală cu șunt dreapta-stânga, intoxicația cu monoxid de carbon etc.
De ce ai nevoie de oxigen după operație?
Anestezia și durerea pot provoca cu ușurință restricții respiratorii la pacienți și pot duce la hipoxie, așa că pacientului trebuie să i se administreze oxigen pentru a crește presiunea parțială și saturația oxigenului din sânge, a promova vindecarea rănilor pacientului și a preveni deteriorarea celulelor cerebrale și miocardice. Ameliorează durerea postoperatorie a pacientului.
De ce să alegeți inhalarea de oxigen cu concentrație scăzută în timpul terapiei cu oxigen pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice?
Deoarece boala pulmonară obstructivă cronică este o tulburare persistentă de ventilație pulmonară cauzată de limitarea fluxului de aer, pacienții prezintă grade variabile de hipoxemie și retenție de dioxid de carbon. Conform principiului aportului de oxigen, „dioxidul de carbon al pacientului: când presiunea parțială a dioxidului de carbon crește, trebuie administrată inhalarea de oxigen cu concentrație scăzută; când presiunea parțială a dioxidului de carbon este normală sau redusă, se poate administra inhalarea de oxigen cu concentrație mare”.
De ce aleg pacienții cu traumatisme cerebrale oxigenoterapia?
Terapia cu oxigen poate ajuta la îmbunătățirea efectului terapeutic al pacienților cu traume cerebrale, poate promova recuperarea funcțiilor neurologice, poate îmbunătăți edemele celulelor nervoase și reacțiile inflamatorii, poate reduce deteriorarea celulelor nervoase cauzată de substanțe toxice endogene, cum ar fi radicalii liberi de oxigen, și poate accelera recuperarea țesutului cerebral deteriorat.
De ce este intoxicația cu oxigen?
„Intoxicație” cauzată de inhalarea excesului de oxigen dincolo de nevoile normale ale organismului
Simptomele intoxicației cu oxigen
Intoxicația cu oxigen se manifestă, în general, prin impactul său asupra plămânilor, cu simptome precum edem pulmonar, tuse și dureri în piept; în al doilea rând, se poate manifesta și prin disconfort ocular, cum ar fi deficiențe de vedere sau dureri oculare. În cazuri grave, va afecta sistemul nervos și va duce la tulburări neurologice. În plus, inhalarea excesivă de oxigen poate, de asemenea, să inhibe respirația, să provoace stop respirator și să pună viața în pericol.
Tratamentul toxicității oxigenului
Prevenirea este mai bună decât tratarea. Evitați terapia cu oxigen pe termen lung, cu concentrație mare. Odată ce apare, reduceți mai întâi concentrația de oxigen. Este necesară o atenție deosebită: cel mai important lucru este selectarea și controlul corect al concentrației de oxigen.
Inhalarea frecventă de oxigen va cauza dependență?
Nu, oxigenul este necesar pentru ca organismul uman să funcționeze în permanență. Scopul inhalării oxigenului este de a îmbunătăți aportul de oxigen al organismului. Dacă starea hipoxică se îmbunătățește, puteți opri inhalarea oxigenului și nu va mai exista dependență.
De ce inhalarea oxigenului provoacă atelectazie?
Când un pacient inhalează oxigen cu concentrație mare, o cantitate mare de azot din alveole este înlocuită. Odată ce există obstrucție bronșică, oxigenul din alveolele cărora le aparține va fi absorbit rapid de circulația pulmonară, provocând atelectazie prin inhalare. Aceasta se manifestă prin iritabilitate, respirație și bătăi ale inimii. Odată cu accelerarea, tensiunea arterială crește, iar apoi se pot manifesta dificultăți de respirație și comă.
Măsuri preventive: Respirați adânc pentru a preveni blocarea căilor respiratorii de către secreții.
Va prolifera țesutul fibros retrolental după inhalarea de oxigen?
Acest efect secundar este observat doar la nou-născuți și este mai frecvent la sugarii prematuri. Se datorează în principal vasoconstricției retiniene, fibrozei retiniene și, în cele din urmă, duce la orbire ireversibilă.
Măsuri preventive: Când nou-născuții utilizează oxigen, concentrația de oxigen și timpul de inhalare a oxigenului trebuie controlate.
Ce este depresia respiratorie?
Este frecventă la pacienții cu insuficiență respiratorie de tip II. Deoarece presiunea parțială a dioxidului de carbon a fost la un nivel ridicat pentru o lungă perioadă de timp, centrul respirator și-a pierdut sensibilitatea la dioxidul de carbon. Aceasta este o afecțiune în care reglarea respirației este menținută în principal prin stimularea chemoreceptorilor periferici prin hipoxie. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci când pacienților li se administrează oxigen cu concentrație mare pentru inhalare, efectul stimulator al hipoxiei asupra respirației va fi atenuat, ceea ce va agrava depresia centrului respirator și chiar va provoca stop respirator.
Măsuri preventive: Administrați oxigen continuu cu concentrație scăzută și debit scăzut (debit de oxigen 1-2 l/min) pacienților cu insuficiență respiratorie de tip II pentru a menține o respirație normală.
De ce pacienții în stare critică trebuie să ia o pauză în timpul inhalării de oxigen cu debit mare?
Pentru cei cu afecțiuni critice și hipoxie acută, se poate administra oxigen cu debit mare, la un debit de 4-6 l/min. Această concentrație de oxigen poate ajunge la 37-45%, dar timpul nu trebuie să depășească 15-30 de minute. Dacă este necesar, se utilizează din nou la fiecare 15-30 de minute.
Deoarece centrul respirator al acestui tip de pacient este mai puțin sensibil la stimularea retenției de dioxid de carbon în organism, acesta se bazează în principal pe oxigenul hipoxic pentru a stimula chemoreceptorii corpului aortic și ai sinusului carotidian pentru a menține respirația prin reflexe. Dacă pacientului i se administrează oxigen cu flux mare, starea hipoxică eliberată slăbește sau dispare, ceea ce poate provoca apnee și pune viața în pericol.
Data publicării: 23 oct. 2024